Se intunecă. Se face frig. Nuferii cad din ape şi se sufocă. Diamantele se sparg în minciuna ta şi lumina prinsă-n ele se transformă în muşcate. Norii se cheamă unul pe celălalt şi se resping în hore hipnotice udate cu lacrimi de absolut prins în strânsoare.
Mă înghesui printre stele dar îmi fac loc albinele în cântecul lor nedestrămat.
Cavourile îşi deschid pântecele să primească stropii întinşi pe lung în gol şi care tind la el până rămân în latul pământului şi se încarnă prin căldura Soarelui şi adăpostul -din nou- al norilor încercaţi- din nou.
Cavourile îşi deschid pântecele cu mucegai şi ţipetele sar din ele şi spinii trandafirilor se îndeasă în carnea fragedă a pământului renăscut.
Fluturi de ceară cutreieră văzduhul de noapte şi ne cheamă pe toţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu