Este noapte si e bine. E racoare, adie vantul usor, provocand valurile sa alerge spre mal, sau sa se sparga in stanci, provocand spume.

Stau intinsa pe un prosop, iar cu un altul ma invelesc. Privesc focul improvizat in graba si simt o caldura inumana. Valurile se evidentiaza din ce in ce mai mult, iar stancile gem sub presiunea apei. Scoicile se sparg precum un colier prins intr-un pumn rigid. Nisipul imi gadila genele,iar mirosul de "mare" trezeste amintiri proaspat "aduse la mal". Luna plina face lumina pentru stele ce imi cos parul intr-o impletitura copilaroasa- feminina.

Adorm. Asta era ce imi doream. Sa adorm odata cu natura; sa ii simt slabiciunea odata cu pacea ce-o odihneste. Dar praful de stele, mi-a gadilat genele inainte de vreme, iar scanteile aprinse, au stins lumina in pleoapele inchise. Firele de nisip si scoicile uitarii, m-au facut in seara aceasta sa fiu "Fata Marii".