Plaja; ating nisipul fierbinte si fin. Brusc am un deja-vu si in minte imi apar toate amintirile cu "plaja". Aceleasi amintiri, acelasi aer, acelasi miros. Incerc sa tin ochii deschisi impotriva razelor de soare, care ameninta fara substanta. Incerc sa-mi dau seama ce a fost anul trecut si anul acesta nu. Acuma- ca si atunci- nisipul se strecoara in papucii de plaja. Arunc geanta, intind prosopul. Nu mai e nimeni pe plaja.
Totusi, imi dau ochelarii jos, dar pastrez esarfa pe cap utila impotriva insolatiei.In drum spre mal, incep deja sa disting mirosul uscat al nisipului de mirosul marii. Pot chiar simti racoarea apei si brusc imi este frig si emotiile ma coplesesc. Ma gandesc la fiecare data cand am simtit acest fior. Dar o fac cu placere. La atingerea cu apa, toate visele dispar, iar dorintele se ascund speriate in scoici. Spuma marii aduce cu sine curajul nebanuit de a uita. Plaja, Cerul , Apa; vara este-a mea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu