Paloarea apusului si carnea capsunilor facusera un pact pe chipul ei incrustandu-si vara lor acolo. Si in ochi, stoluri de randunele fugeau nebune, de privirea celui care le speriase. Dar tot ele veneau singure inpoi, caci in ochii lui isi construisera si cuibul, in care erau puii ce aveau in curand sa isi ia zborul catre vazduh.
Si vantul ii ravasea gandurile din parul lung, pe care ea-ncerca le prinda cu mainile goale. Degeaba-l impletea.
Surasul bland si sincer. Ochi buni si intrebatori. Dar minte necrutatoare. Nu scutea nici o petala de judecata.
Si cu buchetul de flori de camp in mana pornea acum spre alta bucurie, cu acelasi nume dar alta emotie. Si cata emotie dadea din aripi prin venele bleu, ca si sufletul ei. Ea era toata bleu. Ea era luminoasa ca raza ce-ti reteaza privirea dar melancolica, ca nu puteai sa-ti iei privirea de la aceasta cascada cu ochii inlacramati intotdeauna ori de fericire, ori de jale. Si vantul de noapte de mai ii scalda iarasi fata in apele nostalgiei vremii sufletului ei, despre care nu citea decat in carti; dar orice pasare isi stie locul. Tanjea, chinuita.
Margareta crescuta din ciment este o minune si un pericol. Un pericol pentru oameni (caci poarta-ntran-sa razboiul supravietuirii) si-o minune pentru Omenire caci intareste speranta putinilor ramasi.
Domnea in pragul geamului o noapte racoroasa cu palori de miros de petale smulse din floarea tineretii. Tinerețe domnea si pe chipul lui, dar nu si-n suflet.
Intinse degetele tremurande ca o crenguta de cires in martie, unde trunchiul era mintea, si se gandi la omul acela, cu ganduri ratacitoare, care reveneau cu ecouri nesfarsite, precum mirosul florilor de tei in vara unde crengile sunt sufletul imprastiat intr-atatea simtaminte.
Nu voia o poveste. O poveste inseamna un inceput si un sfarsit. Iar nebunia nu era asa.
Puteai sa crezi, daca-ai fi stiut-o, ca are doua capete, insa doar unul vizibil. Cu unul privea oamenii, iar cu celalalt isi privea sufletul si se-ntreba tremuratoare daca ea are sa-l salveze pe-al lor sau daca, in final, ei au sa-l distruga pe-al ei.
In sufletul ei, totul era mai frumos acoperit de un văl semi transparent, si-asa-si purta si hainele- peste sau pe sub cele care o acopereau- jerseuri , ciorapi, rochii de noapte. Dantela si Voal. Enigma ce-nconjoara un trup frumos sporeste gratia si eleganta- calitati necesare devenite privilegii in caracterul unei femei care, asa, este mai mult decat s-a scris vreodata.
In suflet se-ntetea furtuna. Vantul smulgea acuma petalele florilor din gradina intrebarilor. De ce s-aprinde ochiul cand ii simte flacara ochiilor lui cautandu-i sufletul si-arzand in el?
Aerul era rece, dar nu trupul ii tremura. Si vorbea, si-l aculta, era o poveste de dragoste nebuna in fiecare propozitie. Asa-i umplea ochii- cu spaima de-a trai auzind vreodata altceva, ceva ce nu era suflet pur si spirit care-a strabatut secole fara sa devina corupt.
Si vantul ii ravasea gandurile din parul lung, pe care ea-ncerca le prinda cu mainile goale. Degeaba-l impletea.
Surasul bland si sincer. Ochi buni si intrebatori. Dar minte necrutatoare. Nu scutea nici o petala de judecata.
Si cu buchetul de flori de camp in mana pornea acum spre alta bucurie, cu acelasi nume dar alta emotie. Si cata emotie dadea din aripi prin venele bleu, ca si sufletul ei. Ea era toata bleu. Ea era luminoasa ca raza ce-ti reteaza privirea dar melancolica, ca nu puteai sa-ti iei privirea de la aceasta cascada cu ochii inlacramati intotdeauna ori de fericire, ori de jale. Si vantul de noapte de mai ii scalda iarasi fata in apele nostalgiei vremii sufletului ei, despre care nu citea decat in carti; dar orice pasare isi stie locul. Tanjea, chinuita.
Margareta crescuta din ciment este o minune si un pericol. Un pericol pentru oameni (caci poarta-ntran-sa razboiul supravietuirii) si-o minune pentru Omenire caci intareste speranta putinilor ramasi.
Domnea in pragul geamului o noapte racoroasa cu palori de miros de petale smulse din floarea tineretii. Tinerețe domnea si pe chipul lui, dar nu si-n suflet.
Intinse degetele tremurande ca o crenguta de cires in martie, unde trunchiul era mintea, si se gandi la omul acela, cu ganduri ratacitoare, care reveneau cu ecouri nesfarsite, precum mirosul florilor de tei in vara unde crengile sunt sufletul imprastiat intr-atatea simtaminte.
Nu voia o poveste. O poveste inseamna un inceput si un sfarsit. Iar nebunia nu era asa.
Puteai sa crezi, daca-ai fi stiut-o, ca are doua capete, insa doar unul vizibil. Cu unul privea oamenii, iar cu celalalt isi privea sufletul si se-ntreba tremuratoare daca ea are sa-l salveze pe-al lor sau daca, in final, ei au sa-l distruga pe-al ei.
In sufletul ei, totul era mai frumos acoperit de un văl semi transparent, si-asa-si purta si hainele- peste sau pe sub cele care o acopereau- jerseuri , ciorapi, rochii de noapte. Dantela si Voal. Enigma ce-nconjoara un trup frumos sporeste gratia si eleganta- calitati necesare devenite privilegii in caracterul unei femei care, asa, este mai mult decat s-a scris vreodata.
In suflet se-ntetea furtuna. Vantul smulgea acuma petalele florilor din gradina intrebarilor. De ce s-aprinde ochiul cand ii simte flacara ochiilor lui cautandu-i sufletul si-arzand in el?
Aerul era rece, dar nu trupul ii tremura. Si vorbea, si-l aculta, era o poveste de dragoste nebuna in fiecare propozitie. Asa-i umplea ochii- cu spaima de-a trai auzind vreodata altceva, ceva ce nu era suflet pur si spirit care-a strabatut secole fara sa devina corupt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu