din El

Glasul se tainuia misterios si-ncepea soptit un dans cu vantul care-i plesnea mirosul teilor peste fata si nemarginit in suflet.
Strada era pustie. Iar ei parca se  plimbau cu toata strada intre ei.
Ea era nemultumita. El era obosit. Se indreptau spre casa.
Era un orasel mic. Desi erau oameni pe strazi, parca iti venea greu sa crezi ca locuieste cineva in casele acelea si ca blocurile nu sunt de fapt goale. Masinile, la fel. Parca se conduceau singure. Erau oameni invizibili. Care nu existau pentru nimeni altcineva. Erau complet neimportanti si izolati, meniti sa-si ingane perpetuu existenta cu fatalitate . In Severin timpul era o inchipuire plasmuita neverosimil. Si cu totii isi dadeau seama dar continuau sa-si dospeasca vietile lor mici jucand la cacealma. Nimeni n-o mai "cumpara" dar nici nu puteau pleca acasa.
Ne loveam mainile in mers pana ni le apucam cu pudoare si orgoliu si ne-ntesam degetele intre ele. Si ne opream, ma brusca de mijloc si ma tragea pana ii simteam sudoarea de pe fata si firele din barba. Imi arunca neimpresionat privirea care ma desfiinta direct in bratele lui si patrunzandu-mi in minte ma simteam cumva goala, caci stiam ca-mi vede orice gand. Clipea cu aroganta. Aveam impresia ca o sa ma scuipe si-o sa ma-ntinda pe trotuar si ca o ma violeleze  spargandu-mi capul de ciment.