Nenorocitul putea sa stea cred, ore intregi sa se uite la sobolanul ala afurist, cum adulmeca gratiile coliviei, privindu-l cum se invarte ca un animalut fara minte ce e, in timp ce ma nega fara nici un pic de efort (altfel nu ar mai fi facut-o). Dupa ce si-a mai epuizat din interesul pentru rozatoare, sau s-a plictisit sa asculte stirile, s-a trantit cu nepasare pe saltea- si ma mir ca nu i-au intrat arcurile in cur- si-a deschis counter strike-ul si a demarat cu o melodie portoricana, genul acela de melodie care rasuna in miezul noptii dintr-o terasa latino de pe plajele exotice izolate, unde toata lumea danseaza.
Eu il ignoram la randul meu cu o pofta nebuna. De fapt, nu era vorba ca vreau sa-l ignor, ci pur si simplu, aveam chef de orice altceva. Indiferenta mea era nevinovata. Ma purtam cu stil. Fredonam, citeam femeile lui Bukowski, imi faceam unghile. Ma gandeam ce bine mi-ar sta cu unghiile mai alungite si usor ascutite. Pe dracu. Momentul latino se epuizase si acum imi leganam picioarele in pantaloni scurti de dantela, in ecouri de impuscaturi si "headshot". Era mai in stilul meu, nu pot nega.
Femeile nu vor intotdeauna sa fie bagate in seama. Ele vor sa fie observate. Sa iti capteze atentia doar ca sa se sterga la cur cu ea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu